Bătălia pentru București. 103 candidați pe 7 locuri de primar, mai tare ca la ASE! Lista completă, aprobată de BEC

Bătălia pentru București. 103 candidați pe 7 locuri de primar, mai tare ca la ASE! Lista completă, aprobată de BEC
În 27 septembrie, cetățenii care nu s-au înscris în Registrul electoral cu adresa de reședință vor fi înscriși în listele suplimentare
Publicat: 28/08/2020, 08:05

Bătălie cruntă în București, cu 103 candidați pe 7 locuri de primar. Birourile Electorale de Circumscripţie au constatat definitive candidaturile la funcţiile de primar general și primar de sector pentru alegerile locale programate în data de 27 septembrie.

Candidaţii sunt jurnalişti, medici, ingineri, economişti, profesori, avocaţi sau actori. Dar printre ei se regăsesc şi un controlor de trafic aerian, un ghid montan, un teolog, un antrenor, un ofiţer în rezervă, un diplomat, un politolog şi un şofer.

  • 18 candidaţi – la funcţia de primar general al Capitalei
  • 20 de candidaţi – la funcţia de primar al Sectorului 1
  • 16 candidaţi – la funcţia de primar al Sectorului 2
  • 13 candidaţi – la funcţia de primar al Sectorului 3
  • 9 candidaţi – la funcţia de primar al Sectorului 4
  • 11 candidaţi – la funcţia de primar al Sectorului 5
  • 16 candidaţi – la funcţia de primar al Sectorului 6

PRIMĂRIA GENERALĂ A CAPITALEI

Pentru fotoliul de primar al Bucureştiului candidează în acest an nume cunoscute.

Actualul edil general, Gabriela Firea, vrea un al doilea mandat. Şi fostul preşedinte Traian Băsescu își dorește să revină la Primăria Generală, el mai ocupând această funcţie înainte de a fi ales şef al statului. Principalul lor contracandidat este „independentul” Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS.

De asemenea, în cursa electorală a intrat şi liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru al României. Se vor „bate” pentru funcţia de primar general şi actorii Florin Călinescu şi Bogdan Stanoevici, dar şi Ilan Laufer şi Alexandru Coita.

Vor mai candida la funcţia de primar general următorii: Ioan Sîrbu (Alianţa Pro Bucureşti 2020), Octavian Bădescu (independent), Radu Octavian Moraru (independent), Radu Ghidău (Partidul Alianţa Naţional Ţărănistă), John-Ion Banu (Partidul Naţiunea Română), Cătălin Ioan Berenghi (independent), Claudiu Richard Târziu (Alianţa pentru Unirea Românilor), Ileana Daniela Nănău (PRM), Valentina Bistriceanu (PER) şi Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie).

PRIMĂRIA SECTORULUI 1

Cei mai mulţi candidaţi sunt, anul acesta, la funcţia de primar al Sectorului 1 – 20 de aspiranți pe un singur loc.

Şi aici actualul edil vrea un nou mandat, dar în cursă au intrat şi nume cunoscute în profesiile pe care le au: europarlamentarul Clotilde Armand, fostul secretar de stat Ioana Constantin, medicul Adina Alberts, deputatul Andrei Gerea şi jurnaliştii Dan Bucura şi Adriana Bahmuţeanu.

Lista completă este următoarea: Ioana-Felicia Constantin (PMP), Clotilde-Marie-Brigitte Armand (Alianţa USR PLUS), Daniel Tudorache (PSD), Adina-Magdalena Alberts (Alianţa Pro Bucureşti 2020), Amalia Nenovici (Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor), Andrei-Dominic Gerea (Partidul Puterii Umaniste – Social-Liberal), Crina-Veronica Mechno (Partidul Verde), Mădălina-Andreea Mustăreaţă (Partidul Social Democrat Independent), Adriana-Cristina Bahmuţeanu (Partidul Ecologist Român), Gabriel-Ciprian Ciceu (Partidul RE:START România), Jaqueline-Marilena Lazăr Şerbănescu (Partidul României Europene), Remus Bogdan Mamoc (Partidul România Mare), Emanuel Onoriu (Mişcarea Patrioţilor Români), Marian Orlando Culea (ADER), Andrei Emil Dîrlău (Alianţa pentru Unirea Românilor), Mioara Sabina Ciulu (Partidul Forţa Identităţii Naţionale), Florin Toader (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională), Elena Curic (Partidul Naţiunea Română), Daniel Bucura (independent) şi Tudor-Helmut Schinagel-Costea (independent).

PRIMĂRIA SECTORULUI 2

Pe lista celor 16 competitori la funcţia de primar al Sectorului 2 se regăsesc un matematician, un programator, un sociolog, un psiholog, un ofiţer în rezervă, un antrenor şi un şofer, acesta din urmă reprezentând Partidul Oamenilor Credincioşi.

Fostul primar Neculai Onţanu candidează din nou, de această dată din partea Alianţei Electorale ADER-PPU social-liberal. Şi actualul viceprimar al Sectorului 2 Dan Cristian Popescu a intrat în cursa electorală, din partea PSD.

Candidaţii intraţi în competiţia pentru fotoliul de primar în acest sector sunt: Marian Cătălin Militaru (PMP) – jurist, Dan Cristian Popescu (PSD) – matematician, actual viceprimar al Sectorului 2, Radu Nicolae Mihaiu (Alianţa USR PLUS) – programator, Ramona Ioana Mezei (ALDE) – jurnalist, Neculai Onţanu (Alianţa Electorală ADER-PPU social-liberal) – sociolog, Marius Cosmescu (Partidul Alianţa pentru Educaţie şi Reformă) – administrator firmă, Cătălin Bogdan Faust (Partidul României Europene) – psiholog, Cătălin Iordache (Partidul RE:START România) – jurist, Florin Manea (Alianţa Pro Bucureşti 2020) – inginer, Mihai Datcu (Partidul Oamenilor Credincioşi) – şofer, Petre Spîrleanu (PRM) – ofiţer în rezervă, Corina Pînzaru (Mişcarea Patrioţilor Români) – inginer, Constantin Gabriel Ureche (PER) – antrenor, Niculae Pupăză (Partidul Social Democrat Independent) – jurist, Daniel Scurtu (Partidul Forţa Identităţii Naţionale) – economist şi Ana-Maria Mihai (Alianţa pentru Unirea Românilor) – medic stomatolog.

PRIMĂRIA SECTORULUI 3

Zece bărbaţi şi trei femei s-au înscris în cursa pentru funcţia de primar al Sectorului 3, candidaturile lor rămânând definitive. Între cei 13 candidaţi sunt actualul edil al sectorului, Robert Negoiţă, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, directorul Institutului pentru Politici Publice, Adrian Moraru, şi lectorul universitar Mihail Neamţu. Candidează, de asemenea, doi jurişti, doi economişti, un grafician, un diplomat şi un antreprenor.

Cei care îşi vor disputa funcţia de primar la Sectorul 3, în alegerile locale din 27 septembrie, sunt: George Mihail Neamţu (PMP), Aurelian Bădulescu (PSD), Adrian Moraru (PNL), Corneliu Ştefan (PRM), Maria Magdalena Nicula (Partidul României Europene), Bogdan Valentin Brătianu (ALDE), Andrei Nicolas Pleşea (PER), Robert Negoiţă (Alianţa Pro Bucureşti 2020), Ulise Toader (PPU social-liberal), Andra Elena Triţă (Partidul Forţa Identităţii Naţionale), Florin Drăgan (Mişcarea Patrioţilor Români), Mihaela Cristina Mostavi (Partidul ADER la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie) şi Ştefan Ovidiu Dima (Alianţa pentru Unirea Românilor).

PRIMĂRIA SECTORULUI 4

Cei mai puţini candidaţi s-au înscris în cursa pentru fotoliul de primar al Sectorului 4 al Capitalei – 9. Actualul edil, Daniel Băluţă, mai vrea un mandat de primar. El este contracandidat, între alţii, de Ştefănel Dan Marin de la PMP, care a fost pentru o perioadă primar interimar al Capitalei după suspendarea lui Sorin Oprescu. De asemenea, a intrat în cursă la Sectorul 4 şi jurnalistul de investigaţii Ovidiu Zară.

În competiţia electorală pentru funcţia de primar au intrat: Daniel Băluţă (PSD), Ştefănel Dan Marin (PMP), Elena Simona Spătaru (Partidul Libertate Unitate Solidaritate), Ovidiu Zară (PER), Vasile Negrilă (Partidul Social Democrat Independent), Adrian Vlad Chiotan (ALDE), Gabriel Liviu Ispas (Pro România), Simion Dan Călina (PRM) şi Constantin Titian Filip (independent).

PRIMĂRIA SECTORULUI 5

La Sectorul 5 au revenit în competiţia electorală foştii primari Marian Vanghelie şi Cristian Popescu Piedone. Tot aici candidează pentru un nou mandat actualul edil, Daniel Florea. De asemenea, au mai intrat în cursă secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Cristian Tudor Băcanu, senatorul Cătălin Lucian Iliescu şi consilierul general Ion Valentin Voicu.

Cei 11 candidaţi înscrişi în cursa pentru funcţia de primar al Sectorului 5 al Capitalei sunt: Cristian Piedone Popescu (Partidul Puterii Umaniste) – economist, Cătălin Lucian Iliescu (PMP) – inginer, Ion Valentin Voicu (ALDE) – inginer, actual consilier general, Daniel Florea (PSD) – jurist, actualul primar, Cristian Tudor Băcanu (PNL) – avocat, actual secretar de stat, Ştefan Pirpiliu (Alianţa Pro Bucureşti 2020) – inginer, Marian Daniel Vanghelie (Partidul Social Democrat Independent) – tehnician, Florin Ciomag (Mişcarea Alianţa Patrioţilor Români) – antreprenor, Octavian Mirea (Partidul ADER la Democraţie Educaţie şi Reconstrucţie) – inginer, Adrian Fundeneanu (Partidul Neamul Românesc) – antreprenor şi Adrian Ion Urichianu (PRM) – profesor.

PRIMĂRIA SECTORULUI 6

Şi la Sectorul 6 pentru funcţia de primar candidează 16 persoane – patru femei şi 12 bărbaţi, nume cunoscute în politica românească sau persoane care au mai candidat de-a lungul vremii. Actualul edil, Gabriel Mutu, vrea să obţină un nou mandat, dar este contracandidat de liberalul Ciprian Ciucu, fost consilier general şi actual preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, de consilierul general ALDE Tudor Ionescu şi de vicepreşedintele PMP, Ştefan Viorel Florescu.

Biroul Electoral de Circumscripţie a constatat rămânerea definitivă a următoarelor candidaturi pentru funcţia de primar în Sectorul 6: Ştefan Viorel Florescu – PMP, Mihai Daneş – independent, Ciprian Ciucu – PNL, Gabriel Mutu – PSD, Tudor Tim Ionescu – ALDE, Anca Elena Bălăşoiu – Alianţa Pro Bucureşti 2020, Bogdan Gabriel Iofciu – Partidul ADER la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie, Georgel Tudoraşcu – Partidul Puterii Umaniste (social liberal), Danil Tulugea – PRM, Radu Lucian Dinu – Partidul Forţa Identităţii Naţionale, Călin Tudose – PER, Florina Bogdana Popescu – Mişcarea Patrioţilor Români, Cătălin Liviu Amiroaie – Alianţa Creştin Democrată, Alexandra Diana Gheorghe-Iovu – Partidul RE:START România, Viorica Elisabeta Lupu – Alianţa pentru Unirea Românilor şi Vlad Alexandru Iancu – Partidul Social Democrat Independent.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Cum putea fi Silviu Prigoană salvat de la moarte. Acuzații la adresa lui Raed Arafat:...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Una dintre cele mai vechi și mai prestigioase organizații de presă britanice și-a închis toate...